Începând de mâine trebuie să mă apuc din nou de citit.
Mă înscriu la cursul ăsta. Sigur o voi face.
De mâine încolo, gata… Mi-am făcut abonament la sală.
De săptămâna viitoare trebuie să încep să…
Variante cunoscute sau recunoscute. Formularea obiectivelor este ușoară și chiar plăcută. Ne simțim gata să suflăm în pânze. Realizarea, însă, nu știm cu se face, dar e mult mai dificilă.
De ce amânăm?
O cercetare realizată în anii 2013-2014, sugerează că este mai probabil să ne urmărim cu succes obiectivele dacă începem într-o zi care are semnificație pentru noi.
Este vorba despre cercetătorii psihologi Hengchen Dai (Universitatea din Washington din St. Louis), Katherine Milkman (Universitatea din Pennsylvania) și Jason Riis (Universitatea din Pennsylvania). Aceștia au descoperit că oamenii sunt mai motivați să-și atingă obiectivele dacă le corelează cu anumite date-simbol.
Zilele semnificative – cum ar fi începutul unei săptămâni sau al unui trimestru financiar, o zi de naștere sau o sărbătoare – simbolizează începutul, startul, entuziasmul noului.
Aceste repere temporale facilitează separarea psihică de imperfecțiunile și eșecurile din trecut
În esență, suntem mai motivați să ne urmărim obiectivele atunci când simțim că neîmplinirile noastre din trecut au rămas acolo. Și că viitorul succes ne zâmbește. Este un fenomen pe care cercetătorii îl numesc „efectul de nou început”.
165 de participanți la sondaj au fost rugați să descrie un obiectiv personal pe care intenționau să-l urmărească în viitorul apropiat. Apoi li s-a făcut o ofertă de suport care consta în primirea unui e-mail personalizat pentru a-i ajuta să-și reamintească obiectivul.
Participanții au putut alege data la care doreau să primească acest memento util. Din 18 martie, o zi de marți până în 24 martie, luni. Apoi au fost repartizați într-una din cele două condiții experimentale: ”starea de nou început” și ”starea de control”.
Pentru starea de nou început, 20 martie a fost descrisă participanților ca ”prima zi de primăvară”.
În condiția de control, 20 martie a fost pur și simplu descrisă ca fiind o zi obișnuită de joi: „20 martie 2014”.
Participanții la starea de nou început au ales data de 20 martie ca dată de reamintire utilă cu o rată de 3,5 ori mai mare decât cei aflați în starea de control (26% față de 7%).
Un sondaj al unui grup separat, de 141 de participanți, a confirmat că majoritatea oamenilor se gândesc la prima zi a primăverii ca la un nou început. Însă nu le spune nimic „a treia joi din martie”.
Datele raportate de Dai, Milkman și Riis în revista Management Science sugerează că efectul de nou început poate avea un impact puternic asupra comportamentului oamenilor.
Dietă și fitness
Cercetătorii au analizat căutările Google pentru cuvântul „dietă„. Oamenii au căutat sfaturi în apropierea Anului Nou. Căutările au atins cote foarte ridicate la începutul săptămânii, la începutul lunii și în ziua de după o sărbătoare națională.
Au analizat și comportamentul studenților în cadrul unui centru de fitness. Datele colectate de la aparatele automate de înregistrare a cardurilor din sala de sport au arătat că vizitele au crescut dramatic în jurul reperelor temporale. Studenții erau mult mai dispuși să facă exerciții la începutul unei săptămâni, la începutul semestrului sau imediat după ziua de naștere.
Organizațiile care își propun să înceapă motivarea angajaților, ar putea lua în considerare momentul în care încep să facă asta. Așteptarea pur și simplu până după o sărbătoare sau prima dată a lunii are potențialul de a îmbunătăți motivația oamenilor de a-și continua dezvoltarea profesională, proiectele noi sau chiar a investi în economiile lor de pensii.
Abundența de oportunități de start pe parcursul anului oferă șanse repetate pentru ca oamenii să găsească motivație. Chiar dacă nu reușesc la prima încercare, își pot reseta obiectivele cu o motivație crescută ulterior.
Dacă azi ar fi luni, început de săptămână, ce ți-ai propune să începi/modifici/îmbunătățești?