Principiul culoarului

Principiul culoarului s-a născut ca un copil al unui cuplu în care fiecare partener se descoperă pe sine prin ochii celuilalt. Este un principiu care poate fi aplicat în orice tip de relație, chiar dacă eu l-am conceput în urma observațiilor făcute în cadrul terapiilor de cuplu. În esență, vorbește despre ”proporția de aur”dintre a oferi și a lăsa spațiu de mișcare celeilalte părți. E simplu, ca orice lucru valoros. E ușor de înțeles și de urmărit în viața de zi cu zi. Citește-l și imprimă-i propriile experiențe de viață ca să ți-l apropii.

Culoarul de comunicare desfășurat între partenerii de cuplu este semnificat de acțiunile lor, de expunerea sentimentelor, de exprimarea și de modul în care se împlinesc nevoile fiecăruia dintre ei.

Cu mulți ani în urmă, unul dintre paradoxurile orașului Caracal era tariful biletului de autobuz. Din centru până la gară, 1 leu. De la gară până în centru, 1,50 lei. Urmând exact același traseu. Așadar, de la A la B nu e întotdeauna egal cu de la B la A. Nici măcar în linie dreaptă.

Principiul culoarului în relația de cuplu pe care vi-l supun atenției și criticii, s-a născut din observațiile făcute în munca de psihoterapeut asupra modelului cerere – ofertă în cuplu.

Doi pe un culoar

Andrei vine spre Bianca, în mod constant, cu o avalanșă de oferte emoțional-afective, materiale, financiare, de împlinire a oricăror nevoi, chiar și a celor abia sugerate. Sau intuite. Sau imaginate. Culoarul comunicării dintre ei este atât de aglomerat de ”darurile” lui Andrei, încât Bianca nu întrezărește nici o fâșie pe unde s-ar putea îndrepta ea însăși către el (desenul 1). Primește, acceptă și cu timpul rămâne blocată în obișnuința de a primi. De a aștepta și de a primi: ”Mi se cuvine”, ”Merit”. În timp ce Andrei e blocat în obișnuința de a oferi la supraplin, dezvoltând treptat sentimentul propriei nemulțumiri față de nevoile sale neîmplinite în cuplu. Reechilibrarea culoarului ca zonă de comunicare se realizează sub supraveghere terapeutică: Andrei și Bianca analizează de comun acord, ofertele. Începe apoi procesul de selecție. Greu pentru Andrei, foarte greu, dar un proces care vine cu o noutate pentru el: învățarea unui alt limbaj, acela al exprimării propriilor nevoi în relație. Bianca acceptă să-i acorde tot sprijinul și învață noul cod, descoperă și răspunde nevoilor lui.

De ce?

Nu am vrut s-o pierd. Unde mai găsesc eu o femeia ca ea? Vreau și eu o familie.

Andrei înțelege fenomenul pe care l-a creat până acum și îl motivează astfel.

Avalanșa de oferte cu care a venit Andrei s-a născut din nevoia sa de existență în cuplu. A construit ”cârlige”. S-a asigurat că în acest mod Bianca va avea ”tot ce își dorește și chiar mai mult”. Problemele au venit tocmai de la acel ”mai mult”. Atât de mult încât Andrei nu se mai zărea din spatele muntelui de cadouri. Neobișnuit să vorbească despre dorințele lui și neobișnuit să ceară, nu înregistra nici măcar refuzuri. Ceea ce îl mulțumea.

Prea i se refuzaseră destule în copilărie. Bucuriile pe care i le făcea Biancăi erau și ale lui, singurele la care avea dreptul. Să-i împărtășească bucuria, mulțumirea, era răsplata lui. Nu știe care a fost momentul de revelație, cert îi era că obosise.

Când am redat prin desen ceea ce îmi spusese, l-am întrebat dacă e o metaforă grafică suficient de aproape de înțelesurile pe care el le dădea situației. A fost foarte mulțumit și am continuat să lucrăm astfel împreună. În sesiunile următoare și cu Bianca.

Pentru ea, metafora culoarului a fost o descoperire chiar mai mare. A mărturisit că niciodată nu ar fi gândit în acești termeni. Am denumit fiecare secvență și fiecare săgeată desenată, apoi am eliberat culoarul, renunțând pe rând la ofertele ”inutile, gratuite, fără noimă” ale lui Andrei, cum le-a numit Bianca. Acel ”mai mult”. Acel ”poate nici nu-ți dai seama că vrei”. Am așezat în echilibru ofertele de la A la B și de la B la A abia după ce Andrei a reușit să exprime în fața Biancăi unele dintre nevoile sale ascunse atâta vreme. Bianca îl redescoperea. Sau pur și simplu, îl vedea cu adevărat pentru prima oară.

Libertatea de a primi

Eliberat de sub povara lui ”a face pentru Bianca”, Andrei începe să descopere plăcerea și mulțumirea pe care i-o procură conversațiile în cuplu și reluarea unora dintre activitățile sale preferate pe care le părăsise de multă vreme, din teama că Bianca nu-i va împărtăși pasiunile. Ceea ce de altfel s-a și întâmplat, doar că a fost motivul suficient pentru ca fiecare dintre ei să-și acorde timp și spațiu.

După aproximativ 12 săptămâni, configurația culoarului era alta (desenul 2). Tendința de aglomerare dinspre A spre B exista încă, dar întreg spațiul arăta mult mai echilibrat. Culoarul se completează cu oferte inovatoare. Comunicarea se diversifică. La fiecare întâlnire terapeutică, desenul suportă modificări și devine fundamentul conversațiilor noastre.

Spre marea mea surpriză, Andrei și Bianca au creat o coregrafie care exprimă metafora noastră grafică. S-au înscris la un curs de dans, o mai veche dorință de-a lui Andrei și au ales pași de tango. Se strecoară unul pe lângă altul, se opresc la jumătate, se îndepărtează și se apropie.

Obișnuințele se depășesc greu și chiar dacă în spațiul relației terapeutice lucrurile merg bine, Bianca și Andrei au nevoie să transforme instrumentarul pe care l-au câștigat în cabinet în comportament solid, testat în practică, fără artificiile pe care le poate crea un terapeut.

Povestea terapeutică

Iată și una dintre povestirile metaforă pe care le-am creat pentru același cuplu:

O tânără își făcuse o pasiune din a oferi daruri. Găsea și crea cele mai neobișnuite obiecte care să se potrivească fiecărei om din satul ei. Lăsa pachetele dimineața devreme în fața porților, pândea reacțiile oamenilor, iar bucuria lor era și bucuria ei.

După o vreme, tânăra a simțit că bucuriei sale îi lipsea ceva. Nu înțelegea exact ce, dar într-o dimineață, când privea lumina de pe chipurile celor care primeau cadouri, a înțeles. Și-ar fi dorit ca măcar o dată să simtă și ea la fel. A trecut pe lângă casele lor și a privit pe ferestre. Oamenii erau mult prea preocupați să-și despacheteze cadourile încât să se mai gândească și la ea.

Atunci când oferi prea mult, gândește-te că s-ar putea să ții oamenii ocupați cu despachetatul cadourilor și să nu le mai lași timp să se gândească la ce ți-ar putea ei oferi, la nevoile și la dorințele tale.