Alienarea parentală se referă la acțiunile (adesea planificate și rău intenționate) pe care un părinte le face pentru a izola, a înstrăina copilul de celălalt părinte.
Divorțul și alienarea parentală
Controversele generate când părinții intră în război pentru custodia copilului lor, sunt dintre situațiile cel mai greu de gestionat în cabinetul terapeutului.
De multe ori, fiecare dintre cei doi părinți este absolut sigur că ar trebui să aibă custodia. Și aproape tot de atâtea ori se întâmplă ca un părinte să recurgă la tactici „subtile” de alienare parentală pentru a câștiga această dispută.
Cele mai tulburătoare cazuri sunt cele în care un părinte își propune să erodeze afecțiunea copilului față de celălalt părinte.
Îmi este extraordinar de greu să înțeleg incapacitatea unui adult de a calcula consecințele devastatoare în plan emoțional, pe termen lung, pe care o astfel de alegere o are asupra copilului.
Copilul devine un fel de mantinelă. Știți, ca la hochei sau biliard. În mantinelă se izbește cu forță. Ricoșeul are traiectorii pe care nu le poți prevedea.
Adina are 48 de ani. A ales să iasă dintr-o căsnicie în care a ”rezistat ” 20 de ani.
– Mihai este un bărbat inteligent, foarte bine poziționat social. Altfel, destul de absent, rigid, cu norme prestabilite de la care nu abdică niciodată. Cu idei și opinii despre orice. A, și nu greșește. El nu greșește niciodată. În consecință, nu-și cere iertare niciodată. Și tot pe cale de consecință, eu sunt singurul vinovat pentru sfârșitul căsniciei noastre.
Fiica lor, Ioana, are 17 ani.
Mihai e foarte rănit. Nu înțelege alegerea asta a Adinei. Ioana i-a spus mamei că se simte „datoare” să petreacă mai mult timp cu el, acum că e singur.
Ca de atâtea ori în astfel de situații, copilul se erijează în părintele părintelui. A celui căzut, pe care îl simte cel mai îndurerat și dezorientat. Cu mama are ”cea mai frumoasă relație din lume”. Dar tata…
Tata îi aruncă în brațe tot balastul emoțional pe care ar vrea să i-l verse Adinei. Nu o face cu intenția de a-și răni copilul. Numai cu speranța că toate lucrurile spuse vor ajunge la Adina și o vor face să sufere așa cum suferă și el. Știe ce pedeapsă ar fi pentru mamă dacă fiica sa nu ar mai căuta-o.
Dar pentru Ioana? Ce simte, cum se simte Ioana? Vorbele se lovesc de sufletul ei cu forța cu care se lovește pucul de mantinelă.
Copiii poartă, genetic, o parte din fiecare părinte. Când îi spui ce „egoistă”, ce „perfidă, fără inimă” este mama lui sau ce „nenorocit” este tatăl lui (le-am ales pe cele mai blânde auzite până acum în cabinet), îi transmiți copilului că o parte din el este așa.
Propria suferință ne face de multe ori orbi la suferința pe care o provocăm celor pe care îi iubim cel mai mult.
Denaturarea intenționată a situațiilor
– Mihai m-a sunat de dimineață. M-a întrebat dacă nu aș vrea să îi fac Ioanei o surpriză în seara asta: să mergem toți trei la teatru. Cumpărase biletele deja. I-am spus că în fiecare seară de joi am terapie. „Și nu poți renunța o seară ca să-i faci Ioanei o bucurie?”
A urmat un lung șir de argumente. Adina a venit joi în terapie.
Mesajul care a ajuns la Ioana a fost: „Mama ta nu vrea să petreacă timp cu tine. Ce fel de iubire o mai fi și asta…”
E destul de simplu să discreditezi, să sabotezi relația unui părinte cu copilul său prin prezentarea trunchiată, unilaterală a unei situații.
Adeseori copiii își maschează suferința respingerii printr-o falsă alianță cu părintele denigrator. Și în aceste circumstanțe, e foarte posibil să evite o relație deschisă cu părintele alienat, dar să mențină o relație ascunsă cu acesta.
Dorința de răzbunare, sentimentele de furie și frustrare, îi împiedică pe părinții alienanți să aibă o raportare sănătoasă cu privire la relația dintre copil și fiecare dintre cei doi părinți.
Drept urmare, aceștia se angajează în comportamente și acțiuni care au ca prioritate propriile nevoi peste nevoile copilului.
Campanie de denigrare
O dată pornită campania de denigrare a celuilalt părinte, acțiunile sunt fie directe, agresive aproape, fie extrem de fine, ca o lamă care despică încet și pătrunde pe nesimțite în straturile cele mai profunde:
- inocularea devotamentului excesiv: „De acum suntem doar noi doi, unul pentru celălalt.”
- complicitate cu copilul și crearea unei zone secretizate: „Nu-i spunem asta, poate fi secretul nostru.”
- utilizarea tehnicilor de manipulare emoțională și de persuasiune pentru a consolida dependența: „Aș fi atât de singur/ă fără prezența ta, tu îmi alini suferința.”
- crearea impresiei că celălalt părinte este periculos: „Eu cred că are niște probleme psihice, altfel de ce ar fi plecat de lângă noi.”
- înșelarea copilului cu privire la sentimentele, intențiile celuilalt părinte: „Spune mereu că te iubește, dar nu acționează ca un părinte care își iubește cu adevărat copilul.”
- retragerea iubirii ca pedeapsă pentru răzvrătire, „trădare”, alianță cu celălalt părinte: „Mă întristează foarte tare și mă îndepărtează de tine faptul că ești de acord cu ce spune.”
Și în concluzie?
Există multe materiale dedicate părinților care se simt sau reclamă alienarea parentală. Eu aș vrea să mă refer la părinții acuzați că alienează.
Dacă ești acuzat de alienare parentală, cere-i celuilalt părinte să descrie comportamentele specifice pe care le-a observat și care îl fac să simtă că îl înstrăinezi de copil.
Nu te enerva, nu riposta, fă-ți doar timp să reflectezi asupra celor reproșate. Întreabă-te dacă lucrurile chiar stau așa. Dacă răspunsul este Da sau În mare măsură, încearcă să treci peste resentimente și să iei în considerare ce înseamnă pentru copilul tău relația frumoasă cu ambii părinți.
Dacă voi, părinții, deja locuiți separat, încurajează-l pe copil să păstreze în spațiul tău fotografii sau lucruri care aparțin celuilalt părinte. Chiar dacă îți vine foarte greu.
În orice acțiune întreprinzi, ține cont că de calitatea relației dintre părinți depinde în mod esențial sănătatea mintală și emoțională a copiilor și chiar incidența anxietății și depresiei la maturitate.
A lua decizii comune, a interacționa cu celălalt părinte al copilului pot părea lucruri imposibile. Privește-ți, însă, copilul și de dragul lui, dacă altceva nu te animă, nu îi denigra părintele.
Dacă ai fi tu?
Cum ar fi să știi că cineva te vorbește pe tine de rău în fața lui? Că nu te poți apăra și că acele cuvinte ar putea ruina relația ta cu el? Că suferă și că se frământă în aflarea adevărului?
Separă relația ta cu fostul partener de relația copilului cu celălalt părinte. Poate fi util să începi să te gândești la relația voastră ca la una complet nouă. O relație care se referă exclusiv la bunăstarea copilului și nu la oricare dintre voi.
Căsătoria s-a terminat, nu și relația voastră: aveți un copil împreună.
Un copil care să simtă că e cu mult mai important decât conflictul care a pus capăt căsniciei părinților lui. Un copil care să simtă că dragostea lor pentru el va prevala în ciuda circumstanțelor în schimbare.
