Teoriile care se referă la antrenamentul ideomotor pentru obținerea performanței își au originile în psihologia motorie și în studiile asupra controlului mișcărilor. Pe scurt, ele spun cam așa:
Antrenamentul ideomotor se bazează pe ideea că gândurile noastre pot genera reacții musculare subconștiente. Aceste reacții influențează calitatea și precizia mișcărilor noastre. De exemplu, un atlet care își imaginează executarea unui salt perfect poate activa, prin exercițiul ideomotor, mușchii implicați în realizarea acelui salt, ceea ce îi va îmbunătăți performanța efectivă în competiție.
Cu alte cuvinte, există o etapă în pregătirea fizică în care gândurile și intențiile noastre pot influența mișcările fără a necesita realizarea efectivă a acestora. Istoria acestor teorii pare să fie legată de activitatea medicului englez William Benjamin Carpenter care, în 1873, a descoperit că imaginarea intensă a unei mișcări duce la o tensiune a mușchilor implicați în acea mișcare. S-a dovedit că imaginarea abilităților motrice determină mecanisme de feedback.
Această tehnică, deseori subestimată, aduce în prim-plan capacitatea creierului de a simula acțiunile și de a crea „urme motorii” similare cu cele formate în timpul mișcării reale.
Conceptul de antrenament ideomotor, chiar dacă pornește de la studierea activității sportivilor de performanță, are o largă aplicabilitate în diverse alte domenii. Despre câteva dintre acestea vreau să vorbesc în acest articol. Înainte însă…
…cum arată antrenamentul ideomotor al sportivilor?
Pregătirea mentală, ca parte a antrenamentului sportivilor, s-a impus ca o metodă complementară extrem de valoroasă. Ideomotricitatea este un antrenament nesolicitant, iar în anumite situații, de exemplu atunci când un sportiv este într-o pauză din cauza unor accidentări, este un antrenament de substituție. permițând recuperarea mai rapidă prin stimularea creierului în absența mișcării fizice.
Antrenament mental este procesul de menținere și consolidare a activității fizice, având ca rezultat activarea neuromusculară.
În timp ce mișcarea este vizualizată, creierul procesează aceeași succesiune de evenimente neuronale ca și cum ar avea loc o mișcare reală. Prin urmare, repetarea mentală contribuie la consolidarea abilităților, permițând îmbunătățirea performanțelor fără a supune corpul efortului fizic.
Cu modificări ce țin de caracteristicile individuale, lucrurile se întâmplă cam așa:
1.Relaxarea
Practicile de relaxare, meditația sau tehnicile de respirație, sunt adesea folosite înainte de antrenamentele ideomotorii. Mintea sportivului este astfel eliberată de „noxele” care ar putea bloca imaginația.
2.Vizualizarea etapelor acțiunii de realizat
Sportivul își imaginează fiecare detaliu al mișcărilor, de la pregătire la execuție. Această tehnică stimulează încrederea în propriile capacități și contribuie la formarea unor conexiuni neuronale care pot face executarea efectivă a mișcărilor mult mai eficientă.
Prin repetarea mentală a mișcărilor, sportivii pot întări conexiunile neuronale care facilitează execuția acestor mișcări în realitate.
3.Concentrarea asupra detaliilor tehnice
Odată ce sportivul și-a fixat scopul, urmează să se concentreze asupra detaliilor tehnice. Fiecare proiecție a mișcării este realizată cu precizie, iar atenția este direcționată asupra senzațiilor feedback-ului pe care le oferă corpul, chiar și în timpul exercițiilor de imaginație.
După vizualizare, sportivul poate analiza cum s-a simțit în timpul exercițiului de imaginație, identificând zonele de îmbunătățit, ceea ce îl va ajuta să își ajusteze antrenamentele fizice.
4. Simularea condițiilor de competiție
Pregătirea pentru competiții înseamnă și echilibru emoțional. Sportivii care sunt asistați de psihologi, sunt îndrumați să-și construiască o schemă mentală în care includ diverse posibile situații, de la reacțiile competitorilor la erorile de arbitraj, și să-și imagineze propriul comportament. Pe baza răspunsurilor, psihologul reconfigurează traseul în lucru său cu sportivul, astfel încât acesta să ajungă în punctul de optim emoțional în competiție.
Antrenamentul ideomotor pentru obținerea performanței în alte domenii. Întâmplări adevărate
În artă
În urmă cu mai mulți ani, un tânăr prieten, pianist și elev pe atunci al unui liceu de muzică, exersa piesele pe care le avea de interpretat la examenul de bac, pe masa din sufragerie. Eram într-un spațiu în care nu exista pian. Îl urmăream fascinată. Închidea ochii, atingea clapele imaginare, se concentra asupra tehnicii dorite, vizualizând fiecare notă, fiecare mișcare a degetelor și fiecare inflexiune muzicală pe care intenționa să o folosească.
I-a fost de mare folos pentru examenele care au urmat, dar și pentru că unul dintre beneficiile antrenamentului ideomotor este reducerea anxietății de performanță. Prin practicarea vizualizării, și-a diminuat considerabil stresul legat de urcarea pe scenă. Astăzi este un muzician de succes și mă bucur mult pentru evoluția lui.
Și doar ca un caz ipotetic, gândiți-vă la un pictor care începe să traseze linii fără un plan prestabilit, ghidat de o energie interioară pe care nici măcar el nu o înțelege pe deplin. Din această libertate emergentă, ideile prind formă, fără a fi cenzurate de mintea conștientă. Este un dialog tăcut între corp și creier, o expresie care permite ca idei profunde, în stare latentă, să iasă la suprafață.
În învățare
Nu intră deloc în atribuțiile mele de psihoterapeut să dau meditații. Și totuși, în cazuri excepționale, se mai întâmplă.
Toma, elev de clasa a XI-a. Vine în terapie ca să scape de timiditate. Într-una dintre sesiuni a venit cu cerința expresă de a schimba scopul întâlnirilor noastre. Să facem ceva ca să învețe cum se învață. E în pragul corigenței la biologie. Nu o place pe profă, dar nici ea pe el. Și nu știe de ce, chiar dacă învață serios acasă, când ajunge la oră nu mai știe nimic.
În următoarea noastră întâlnire, l-am rugat pe Toma să descrie cât de amănunțit poate el și fără să cosmetizeze, o secvență de învățare la biologie. Descrierea a fost presărată de zeci de opriri: i se făcea sete, i se făcea cald, ba nu, puțin prea frig, suna telefonul, nu suna telefonul. Între opriri se strecurau 5-10 minute de citit. Apoi o lua de la capăt.
Am apreciat sinceritatea și am trecut la explicarea antrenamentului ideomotor. Ne-am relaxat. Cum te-ai simți dacă ai reuși să înveți o jumătate de oră fără întrerupere? Fără să te lași furat? Închide ochii, vezi spațiul camerei tale, pe tine la biroul pe care ai manualul, hotărât să nu te întrerupi din învățat până la un semnalul sonor care indică 30 de minute. Imaginează-ți că în tot acest interval sună telefonul, dar tu ești hotărât să îți atingi scopul: 30 de minute de învățat la biologie, fără întrerupere.
Am dedicat o sesiune întreagă acestor exerciții. Amuzante, la început. Suficient de provocatoare pentru Toma, ceea ce l-a determinat să le încerce și de-adevăratelea.
Satisfacția că a reușit să învețe timp de o jumătate de oră fără întrerupere (record!) a fost suficient de motivantă ca să aplice metoda și pentru alte materii. Nu știu ce va urma, vă țin la curent.
În terapie
Și în psihoterapie, mișcările ideomotorii pot dezvălui părți ascunse ale minții inconștiente, creând o punte între gândurile cele mai adânci și acțiunile noastre.
Îmi amintesc de cazul unui tânăr care se confrunta cu o formă de anxietate socială severă. Îi era dificil să vorbească despre sentimentele lui, dar în timpul unei sesiuni de terapie, degetele sale au început să se miște involuntar pe brațul fotoliului, într-un ritm rapid.
După câteva ședințe în care mișcările s-au repetat, a realizat că acestea imitau un tipar familiar – un tic pe care îl avea când era copil, în momente de disconfort și de teamă.
Exercițiul ideomotor a acționat ca o fereastră deschisă către o amintire reprimată, un detaliu ascuns care a oferit o direcție nouă în terapie. Corpul său a devenit aliatul terapeutic, oferindu-ne indicii acolo unde cuvintele nu reușeau.
În acest proces, aspectele cognitive joacă un rol central. Conștientizarea detaliată a mișcărilor, atenția acordată fiecărei etape și ajustarea mentală a secvenței de mișcări sunt elemente fundamentale.
Antrenamentul ideomotor ne învață că nu suntem întotdeauna conștienți de gândurile și de trăirile noastre și că, astfel, el poate fi folosit ca o resursă prețioasă în înțelegerea de sine, creând un spațiu unde corpul, mintea și emoțiile colaborează pentru a revela adevăruri ascunse.
Într-o lume în care acțiunea fizică este adesea considerată singura cale spre succes, puterea tăcută a minții rămâne încă nedescoperită.
În liniștea vizualizărilor mentale, corpul învață să își depășească barierele, să construiască noi abilități și să transforme potențialul în realitate.
Această formă de antrenament ne amintește că, de multe ori, primele mișcări către victorie nu se văd, dar se simt. Poate că nu întotdeauna vedem rezultatele imediat, dar ele sunt acolo, creându-se subtil, în adâncul nostru. Pentru că, înainte ca trupul să acționeze, mintea este cea care mișcă lucrurile în direcția dorită.
