Con-vers 1
Moș Crăciun, te rog să-ncui anul mai devreme.
Fă un drum, ceva, o haltă, desenează-i altă hartă.
Pune-un semafor, un stop, ca să n-o mai ia din loc.
Încuie-l, pune zăvorul și în prag sparge-i ulciorul.
Con-vers 2
A mare
Am început dezorganizarea de primăvară.
Am alandala culorile și am jupuit cu sfială trei rânduri de tencuială.
Am amestecat noul cu vechi, susul cu jos, urât cu frumos.
Am îndopat păianjeni dungați, gândaci colorați, țânțari umflați.
Acum sunt toate așa cum le-am lăsat:
Adevărul în minciună și virtutea în păcat.
Con-vers 3
Pânză de păianjen
Pomii au înflorit iar, tată.
Da, la fel ca altădată.
Li-s pline florile și trag a rod.
Nu, nu i-am însemnat anul ăsta.
Nici nu știu cum și nici nu pot.
Mă gândeam să le caut numele prin cărțile tale.
Da, acelea cu pagini lucitoare, pe care cred că le-ai uitat în pod.
Nu, nu-mi mai e frică de păianjeni. Am învățat să țes cu ei tot felul de idei.
Uite, de pildă, mă gândeam ca în nopțile cu lună plină (doar ea e de vină),
Să las deschisă portița dinspre livadă.
Laricei de pe coastă îi este dor să te mai vadă.
Con-vers 3
O idee
Ce vremuri tulburi, stranii, meticulos perfide.
De neînțeles, haine. Caraghioase.
Anotimpurile se sparg, dezrădăcinate, în hălci fierbinți sau înghețate.
Compasul lumii se înfige la întâmplare și trasează haotic cercul groazei din ce în ce mai mare.
La marginea de sus se mai ivesc zorile și mai apun sorii, ca niște felinare desuete, ca niște schițe stângace, imperfecte.
Nu-ș’ ce am azi. Nu-s eu, dar nu-s nici ei.
Fanatici, lansăm dâre de frică și le numim idei.
Con-vers 4
Graniță
Uite-mă-s și nu mă vezi,
De mă vezi să nu mă crezi,
Că-s nici apă, nici pământ,
Nici îs vis, da nici îs gând,
Lună, rouă pusă-n două
Peste-un fir de iarbă nouă.
Con-vers 5
Un bilet în plus
Când mama pleca, îmi lăsa un bilet pe masa din bucătărie: sunt la alimentară. Sau: am plecat la gostat. Sau la cooperativă. Și puiul ei, eu, se liniștea și aștepta. Venea ea. De undeva, de la gostat, alimentară sau cooperativă.
În diminețile zilelor mele de naștere, mama îmi lăsa un bilet pe masa din bucătărie. Și puiul ei, eu, se liniștea.
Când a plecat ultima oară, nu știu, la gostat, la cooperativă sau la alimentară, am așteptat. Am sperat să apară la amiază. Apoi mai către seară. Sau măcar la miezul nopții. Poate a doua zi. Biletul e vechi și adresa ștearsă. Am întrebat în stânga și în dreapta. Oamenii spun că nu mai există cooperativă. Treaba lor. Eu aștept. Vine ea. Cu zahăr candel și cu inimioare din turtă dulce, colorată. Le port la gât, înșirate pe o ață. Oricum le-aș număra, sunt tot atâtea. Și ceasul ăsta nou care ticăie rotund, de nu știu dacă îmi crește sau îmi descrește vremea. Vine ea.
