Acest articol este un răspuns la întrebarea unui bun prieten: De ce publici atâtea exerciții pentru memorie? Și la afirmația lui, care a urmat întrebării: Doar avem tehnologie azi.
Eu am continuat: La ce-ți folosește memoria computerului, de exemplu, dacă uiți ce vrei să cauți? Dacă ajungi să nu mai știi de ce ai nevoie, ce vrei să-i ceri computerului? Și până la urmă, ia-le ca pe niște jocuri. Ai încercat să înlocuiești zece minute de scroll cu zece minute de astfel de jocuri?
Ne-am amuzat și am mers mai departe, fiecare cu argumentele lui. Eu cu emoțiile, el cu ingineria.
Emoțiile
– Memoria este unul dintre cele mai fascinante procese ale vieții. Are flexibilitate și plasticitate. Asta înseamnă că da, este influențată de emoții, de contexte și perspective personale. Dar creează povești unice pentru fiecare individ.
În complexitatea mecanismelor sale se regăsesc acțiunile noastre, aspirațiile și dorințele pe care le avem, evoluția noastră ca specie și ca indivizi unici.
Nu numai că înțeleg, dar și apreciez în fiecare zi faptul că avem acces din ce în ce mai mult la tehnologie care, printre altele, suplinește o parte din nevoia noastră de a memora. Asta e.
Ingineria
– Păi vezi? Memoria unui computer, de exemplu, este exactă, statică și de încredere, dacă ne gândim la stocarea și regăsirea informațiilor. Accesezi rapid datele, informațiile, fără erori și fără alterările pe care le pot aduce emoțiile. Fiecare bit de informație rămâne același până când este modificat în mod explicit. E un avantaj evident? Este.
Emoțiile
– Din acest punct de vedere, este. Computerul însă nu poate interpreta, contextualiza sau rearanja informațiile în funcție de noi experiențe. Un fișier salvat astăzi va fi același și peste 10 ani, indiferent de evoluțiile sau schimbările din mediul extern, indiferent de progresul care se face în domeniul căruia îi aparțin informațiile stocate în acest fișier.
Și dacă tot ne-am pornit, și dacă vorbim despre criteriul timp, hai să-ți povestesc despre câteva dintre mecanismele memoriei umane. Dacă ne raportăm la criteriul menționat, vorbim, în general, despre trei tipuri principale: memoria senzorială, memoria pe termen scurt (sau memoria de lucru) și memoria pe termen lung.
Memoria senzorială captează informațiile din mediul înconjurător prin simțuri și le stochează pentru o perioadă foarte scurtă de timp, de ordinul milisecundelor.
Apoi, informațiile care sunt considerate relevante trec în memoria pe termen scurt. Acolo pot fi menținute de la câteva secunde până la câteva minute.
Dacă informațiile sunt consolidate prin repetare sau asociere, acestea pot fi stocate în memoria pe termen lung, unde pot rămâne pentru ani sau chiar o viață întreagă.
Ingineria
– Hai să-ți explic și eu câte ceva. Memoria computerului funcționează pe principii complet diferite.
Ea este formată în principal din două tipuri: memoria RAM (memoria pe termen scurt a computerului) și memoria de stocare permanentă (hard disk sau SSD).
Memoria RAM este volatilă. Asta înseamnă că se golește atunci când computerul este oprit. Memoria de stocare, cum ar fi hard diskurile sau SSD-urile, este non-volatilă. Asta înseamnă că păstrează informațiile pe termen lung, chiar și atunci când dispozitivul este oprit.
Memoria computerului poate fi măsurată cu precizie. Avem biți și octeți, și este determinată de specificațiile tehnice ale dispozitivului. Un hard disk modern poate stoca terabytes de informații. Un modul de RAM poate avea o capacitate de câțiva gigabytes. Capacitatea memoriei umane este mult mai greu de cuantificat. Este adevărat? Este.
Emoțiile
– Sunt cercetări care spun că în creierul uman se pot stoca aproximativ 2,5 petabytes de date (echivalentul a circa 3 milioane de ore de înregistrări video sau aproximativ 4.7 miliarde de cărți cu diverse informații). Dacă ne gândim la el ca la un fel de hard disk extern, am putea înregistra date pe el timp de 300 de ani și încă am mai avea suficient spațiu de stocare. Sigur că sunt doar estimări și variază în funcție de caracteristicile individuale și de capacitatea fiecăruia de a învăța și de a reține informații.
Ingineria
– Am citit și eu studiile publicate de Scientific American despre capacitatea imensă de stocare pe care o are creierul uman. E impresionant, admit. Doar că accesul la informații nu este la fel de rapid sau precis ca în cazul unui computer. Memoria umană este susceptibilă la uitare, denaturare sau interpretare eronată a informațiilor. Ai spus-o și tu.
Emoțiile
– Da, pentru că o amintire poate fi declanșată de un miros, de un sunet sau de o emoție, chiar dacă aceste elemente nu au legătură directă cu contextul inițial al amintirii.
Adică memoria noastră este și asociativă. O caracteristică unică, pe care n-o să o întâlnești la nici un computer. Cel puțin nu deocamdată. Memoria asociativă contribuie la dezvoltarea capacității de a face conexiuni complexe între idei.
În cazul computerului, informațiile nu sunt conectate între ele în mod natural. Ele sunt stocate în funcție de instrucțiunile programului sau utilizatorului. Ăla cu memoria pervertită de emoții.
Ingineria
– Acuma, sigur, jocul nostru e frumos, dar nu-ți imagina că fac exclusiv apologia memoriei tehnologiei. Îmi place jocul argumentelor și vreau să văd până unde suntem în stare să mergem. Așadar, un alt punct de comparație este eficiența cu care cele două tipuri de memorie procesează și recuperează informațiile. Computerele sunt eficiente în stocarea și accesarea cantităților mari de date într-un timp foarte scurt. Și fac acest lucru cu o rată minimă de erori și într-un mod predictibil. În timp ce memoria umană este predispusă la erori și se degradează în timp, în special în absența consolidării periodice. Da, da, pricep de ce te preocupă atât de mult exercițiile pentru menținerea și îmbunătățirea memoriei.
Emoțiile
– Uitarea este o parte naturală a funcționării creierului, care are rolul de a elimina informațiile irelevante. Ceea ce îi lipsește memoriei umane în precizie și viteză, este compensat de flexibilitate. Capacitatea de a generaliza, de a interpreta contextul și de a învăța din trecut, face din memoria umană un sistem mult mai adaptabil decât cel al unui computer.
Memoria noastră este un proces dinamic, capabil să transforme informația pe măsură ce trăim noi experiențe. Frumusețea ei constă în flexibilitatea și capacitatea de reinterpretare.
Amintirile noastre nu sunt stocări exacte ale trecutului, ci reconstituiri influențate de emoții, perspective și de starea noastră actuală. Spre deosebire de un computer, noi ne amintim evenimentele și prin prisma emoțiilor asociate. Amintirile sunt unice, personale, adesea distorsionate, dar cu un sens profund pentru individ.
Nici ca mine, nici ca tine
Memoria computerului este rapidă și bine organizată, dar nu poate funcționa fără instrucțiuni clare.
Memoria umană, deși mai lentă și mai susceptibilă la erori, este capabilă de asocieri bogate, creativitate și adaptabilitate, ceea ce o face esențială pentru evoluția noastră ca specie. Nu poate fi comparată strict din punctul de vedere al vitezei sau capacității de stocare cu cea a computerului.
Punctul său forte este abilitatea de a integra informațiile într-un mod profund și complex, ceea ce duce la inovație, empatie și înțelegerea experienței umane.
Computerele vor continua să ne depășească în sarcini care necesită precizie și viteză, oferind un suport tehnologic esențial pentru gestionarea și organizarea datelor.
Memoria computerului este precisă și neclintită, memoria umană este vie, dinamică și legată de identitatea și experiențele fiecăruia.
Memoria computerului, așa precisă și rapidă, este complet dependentă de mintea umană. Fără inputul creativ și direcțional al acesteia, computerul ar rămâne un instrument inert, incapabil să înțeleagă datele pe care le stochează.
Memoria umană este cea care dă sens datelor generate de un computer. În lipsa contextului și raționamentului uman, informațiile stocate ar rămâne simple colecții de biți și cifre.
