Vă mai amintiți jocul pe care de obicei îl jucam în clasele mici? Deschide urechea bine. Adică ascultă cu atenție.
Ce rol are ascultarea activă în munca voastră?
Aceasta a fost una dintre întrebările din cuprinsul a două zile de training.
”Nu m-am gândit niciodată că a asculta poate fi un subiect de training în sine. Dar acum că sunt conștient de asta, cred că 80% din munca mea depinde de felul în care ascult sau mă fac ascultat.”
”Este interesant pentru mine că am gândit în ultimii ani atâtea forme de a îmbunătăți comunicarea în companie. Am crezut că am luat în calcul aproape toate fațetele comunicării. Pe toate palierele. Cum oi fi trecut cu vederea tocmai ascultarea? E ca și cum am pierdut o verigă. Cea mai importantă. Și cea mai slabă.”
”Se poate afirma, fără drept de tăgadă (tocmai am demonstrat-o noi azi), că oamenii, în general, nu știu cum să asculte. Ei au urechi care aud foarte bine, dar rareori au și competențele înnăscute necesare care ar permite acestor urechi să fie utilizate în mod eficient pentru ceea ce se numește ascultare. Și ce nu e înnăscut, se dobândește. Nu lași potențialul neutilizat.”
”Da, îmi amintesc jocul Deschide urechea bine. Dar uite că ascultarea adevărată trece prin atâția alți analizatori pe care îi ignorăm de obicei. Să mă las în spațiul celui care îmi vorbește, asta mi s-a părut cel mai complicat lucru din tot atelierul de azi. Să-l urmăresc pe el și nu gândurile mele care se învălmășeau.”
Ascultare activă: superputerea de care nu știai câtă nevoie ai
Să fim realiști: în majoritatea întâlnirilor, ascultarea activă este un fel de rara avis. Toată lumea știe că există, puțini o cunosc. Stăpânirea ascultării active poate face diferența dintre a fi eroul sau persoana pe care toată lumea o evită.
Ascultarea activă nu înseamnă doar să dai din cap în timp ce visezi în secret la planurile tale de weekend. Este arta de a acorda atenție. Imaginează-ți dacă toți cei de la birou s-ar asculta cu adevărat unul pe celălalt. Greu până și de imaginat, nu?
Iată cum ar putea funcționa:
Pasul unu, menține contactul vizual, dar nu genul care îi face pe oameni să se întrebe dacă plănuiești o contraofensivă în forță. Pasul doi, pune întrebări clarificatoare. Dacă cineva spune „Hai să ne întoarcem la punctul unu”, nu răspunzi cu „Da, sigur”, când tu de fapt nu mai ai idee care este punctul unu. Lămurește-te. Nu e nimic rău în a cere clarificări sau a recunoaște că ai pierdut șirul punctelor discuției. Câștigul pe termen lung constă în imaginea pe care ți-o creezi: cel care e prezent și cel în care oamenii pot avea încredere.
Ascultarea activă stimulează colaborarea și reduce neînțelegerile. Deci, data viitoare când șeful tău te întreabă „Ce crezi despre ce am spus?” nu bolborosi doar „Bine punctat”. Ascultă tot. Fii acolo. Apoi răspunde.
Ascultarea activă și inteligența
Adesea presupunem că abilitatea de ascultare depinde în mare măsură de inteligență, că oamenii inteligenți ascultă bine. Este de necontestat faptul că un IQ redus are ceva de-a face cu incapacitatea de a asculta, dar este exagerată în mare măsură importanța inteligenței în ascultare. Un ascultător sărac nu este neapărat o persoană neinteligentă. Pentru a fi buni ascultători, aplicăm anumite competențe care fie sunt dobândite prin experiență, fie sunt înnăscute. În cazul în care o persoană nu a dobândit aptitudini de ascultare, capacitatea ei de a înțelege și de a reține ce aude va fi scăzută. Acest lucru se poate întâmpla oricui.
Orice efort care va duce la îmbunătățirea ascultării și va determina ascultarea activă ar trebui să facă două lucruri:
1. Să construiască schema de conștientizare a factorilor care afectează capacitatea de ascultare.
2. Să construiască un fel de experiență auditivă care poate produce deprinderi bune de ascultare.
În general, oamenii spun că problema, în timp ce ascultă, este concentrarea. Concentrare mai mare decât în orice altă componentă a comunicării. Practic, problema este cauzată de faptul că gândim mult mai repede decât vorbim. E o cursă în creierul nostru, din ce în ce mai rapidă. Când ascultăm, cerem creierului nostru să înregistreze cuvintele într-un ritm extrem de lent în comparație cu capacitățile sale.
În această situație, ar putea părea logic să încetinim ritmul gândirii când ascultăm, dar încetinirea proceselor de gândire e un lucru foarte dificil de făcut. Când ascultăm, ne continuăm gândirea la viteză mare, în timp ce cuvintele rostite ajung la noi cu viteză mică. Înseamnă că, în actul de ascultare funcționăm cu sute de cuvinte în plus față de cele cu care ne vorbesc propriile gânduri.
Cu alte cuvinte, putem asculta și încă ne mai rămâne ceva timp liber pentru gândire. Folosirea sau nefolosirea acestui timp conține răspunsul la întrebarea: asculți ca să răspunzi sau asculți ca să înțelegi?
