In-vers 1

Păpădie

Piaptăn părul mamei. Îmi rămân agățate fire albe de copilărie. Mă aplec să ii sărut degetele.

10 balerine.

Mă apuc apoi să îi povestesc cum mai e pe aici și ea îmi spune că știe, să am răbdare și nu, nu tutun, iubire. Mi-e tare dor de tine, îi șoptesc și ea întoarce o felie de pâine ca să nu se ardă prea tare pe o parte. Nu-i place tatei.

O întreb despre ei amândoi și tace. Are de terminat un pulovăr lucrat la două ace.

„E aspră lână asta și nu-mi dau pace niște gânduri: fratele tău ce mai face?”

Ce sa facă, zic. Pocnește din degete când caii suri nechează sus pe coastă.

„O, să-i lase”, îmi spune mama, „sunt craii nopții coborâți cu veste”.

Mi-e tare, tare dor de tine, ii spun iară.

„Stai puțin, să trag oblonul. E multă lume aici și nu prea știu rostul.”

Dă-le pace, mamă, și ce dacă ne văd? Râde și se preface că mă crede.

”Hai, lasă – te în perne”-mi spune. „Dormi. Sunt mâine tot aici. Și încă o zi. Pământul tot e-ntors. Și lampa asta ce e?”

Ce să fie? Un fir de păpădie.

In-vers 2

Interval

Azi dimineață, salcia din fața casei mele a strănutat și a întors pe dos, pe o suprafață considerabil de mare, orice suflare.
Întârziații s-au apropiat atât de mult unii de alții încât s-au făcut unu. Și un sfert.
Cei prea devreme, au început și ei să dea semne.
Dacă o face lată și mai strănută o dată, vom asista la ambuteiaje fără precedent la intersecția dintre Victoriei și Occident.

In-vers 3

Corner

Mă pedepsești în fiecare zi spunându-mi cât sunt de frumoasă,

Mă pedepsesc în fiecare zi crezând, sperând că sunt acasă.

Mă pedepsești în fiecare zi spunând că nu-ți dorești mai mult,

Mă pedepsesc în fiecare zi crezând că sunt cum nu mai sunt.

Mă pedepsești în fiecare zi privindu-mă ca pe nici una,

Mă pedepsesc în fiecare zi sperând, crezând că eu sunt luna.

Mă pedepsești cu bună știință.

Mă pedepsesc din neputință.

In-vers 4

Poliția ruti(ni)eră

Azi dimineață m-a oprit polițistul din intersecția de lângă casa mea.
– Doamnă, nu încercați să negați. V-am văzut.
– …
– Ați prins doar cu coada ochiului verdele de vară.
– …
– Ați forțat galbenul de toamnă.
– …
– Și ați trecut din plin pe roșu sec.
– Semnez.