Când Yoyo nu mai e un joc, ci metafora unui comportament distructiv în planul relațiilor, ne-ar ajuta să facem un pas în spate și să punem în funcțiune ochiul nostru obiectiv.
„Du-te-ncolo, vino-ncoace, lasă-mă și nu-mi da pace”
Sebastian este un tânăr fermecător. Statura înaltă și sportivă îi dă câțiva ani în plus, dar e un beneficiu de care e conștient și pe care îl antrenează.
Vorbește cuprinzător despre educația primită și despre locul de muncă în care se regăsește complet. Din frământarea mâinilor înțeleg că prezența lui în terapie e legată de situații despre care îi este greu să vorbească. Îl încurajez și călătoria începe.
–Am o relație cu o colegă de serviciu. E o relație de la 8 la 17:00. Cele mai multe încercări de a face lucruri împreună după program se lovesc de eschivele ei. Declarațiile sunt contrare acțiunilor. Spune ”da, abia aștept”, apoi inventează scuze dintre cele mai banale. Cu toate astea, sau poate chiar de aceea, simt că încep să mă îndrăgostesc. Mă simt vrăjit. Dar în mod inexplicabil pentru mine, iubita mea…cred… continuă să dea înapoi. Și apoi, de la 8 la 5 PM revine. Și iar se îndepărtează.
Am vrut să fiu alături de ea când părinții ei au avut probleme de sănătate. Nu mi-a permis. Dar, într-o formă sau alta, prietena ei mi-a reproșat că am lăsat-o singură când i-a fost greu. Nu am găsit o replică potrivită pentru că nu înțeleg ce se întâmplă.
Pe câmpul de luptă
– Îmi spune că nu lupt pentru relația noastră. Eu însă nu văd sensul unei lupte. Suntem doi tineri care își doresc să fie împreună sau nu? Sau măcar să încerce. Unde e câmpul de bătălie, că eu nu îl idfentific?
Într-una din seri mi-a promis că mă însoțește la un meci de baschet. Am fost de-a dreptul fericit. Am trecut s-o iau. Nu mi-a răspuns nici la telefon, nici la interfon. Nu știam ce să fac. Am fost extrem de îngrijorat. Am sunat-o pe prietena ei. M-a liniștit.
A doua zi de dimineață am primit un mesaj în care îmi spunea că s-a simțit rău și că ar fi așteptat un semn imediat după meci. Cel puțin să-i spun scorul. Auzi, să-i spun scorul. Când eu fierbeam fără să înțeleg ceva.
Nu am mai căutat-o două zile și m-a invadat cu mesaje de îngrijorare. Nu le-am înțeles prea bine sensul. Era ca și cum voia să se asigure că sunt la locul meu. Aproape că am implorat-o să nu mă mai caute câteva zile ca să îmi așez gândurile. Eu chiar sufăr.
Ce e asta?
Tabloul pe care Sebastian îl desenează conține elemente de ambivalență și de control. Acest ciclu poate fi repetat de multe ori și este caracteristic unei relații de tip yoyo. Unde yoyo nu mai e un joc, ci premiza dezechilibrului emoțional în planul relației de cuplu.
-Ceva o împiedică să fie într-o relație cu tine. Nu știi ce și nici de ce. Nu primești nici o explicație. Probabil că așa este ea cablată în relațiile ei. Nu o cunosc, este evident doar o supoziție formulată în urma descrierilor pe care tu le-ai făcut.
Asta ar însemna că își „leagă”partenerii romantici – și acum pe tine – cu recompense ocazionale (cum ar fi apeluri telefonice, sex, expresii scurte de îngrijorare, oferte inconsistente), urmate de respingerea constantă și repetată a ofertelor de relație stabilă. Așa crede, simte că rămâne în control. Ea decide când vă conectați, cât de mult și cum. Când vrei ceva mai mult, ea nu își asumă responsabilitatea. Totul se întâmplă în termenii ei, niciodată și în ai tăi. Și de ce trebuie să o „implori” să nu te caute? În felul acesta continuă să controleze ”vraja”.
De ce rămânem suspendați într-o relație yoyo?
Pentru că recompensa intermitentă este un cârlig puternic. Vă amintiți de experimentele cu șobolani? Când recompensele sunt sporadice și imprevizibile, un șobolan va împinge continuu maneta despre care a învățat că e sursa hranei, deoarece persistând primește, din când în când, recompensa.
Relațiile de tip yoyo au același efect, răsplătind persistența ta de a rămâne agățat acolo. Îți păstrează doar o licărire de speranță, pentru ca în următoarea rundă să te lase din nou knock-out. Ori de câte ori ești respins, îți amintești momentele bune și cu puțin înainte de a-ți pierde din nou speranța, apare o reconciliere. Și chiar și atunci când gândești: ”Destul! Mi-a ajuns!” este greu să te îndepărtezi de speranța că într-o zi vei fi iar ”pe val”.
Amintește-ți, acțiunile vorbesc întotdeauna mai tare decât cuvintele. Nu ceea ce spune („Îmi este dor de tine”), ci ceea ce face (nu răspunde) indică adevăratul său statut.
În plus, nici discursul nu e unul consecvent. Cel mai probabil, va spune ceva într-o zi și se va contrazice în următoarea.
Efectul yoyo este unul nebunesc de ispititor.
Cum ies de acolo?
Conștientizând. Admițând că se întâmplă. Vraja nu se rupe decât dacă deschizi ochii și ești atent la semne.
Pe măsură ce începi să vezi această relație mai clar, s-ar putea să te uiți în urmă și să te întrebi de ce naiba ai stat atât de mult timp acolo. Nu te blama, ai stat cât ai avut nevoie, pentru a învăța lecțiile de care ai avut nevoie.
A te supăra pe celălalt este neproductiv și s-ar putea să te țină captiv în drama relației tale. Ne putem supăra și pe noi înșine pentru că ne lăsăm mereu prinși în aceeași capcană, dar și asta este neproductiv. În schimb, cel mai bun lucru de făcut este să-ți folosești emoțiile pentru starea ta de bine. Asta poate însemna și să-ți analizezi propriul rol în relație și să îți asumi acțiunile. În felul acesta e mai puțin probabil să le faci din nou.
Oprește caruselul, coboară și în locul frazei : ”Vreau ca această relație să funcționeze” încearcă varianta „Vreau o relație care să funcționeze.”
