Psihoterapia integrativă nu este magie. Dar poate fi Vrăjitorul din Oz.
Una dintre cele mai răspândite așteptări legate de psihoterapie este ideea că schimbarea apare aproape de la sine. Că, prin simplul fapt de a sta de vorbă cu un psihoterapeut, lucrurile se vor reașeza în scurt timp, iar viața va începe să funcționeze mai aproape de ceea ce ne dorim. Uneori această așteptare seamănă cu speranța că, undeva în spatele cortinei, există un „Vrăjitor din Oz” care va apăsa câteva butoane invizibile și totul se va transforma.
Anca a venit în terapie pentru că are 30 de ani. Cum adică? Da, pentru că are 30 de ani și nicio direcție. Este absolventă de medicină. Nu a profesat deloc. Nu-i place. Lucrează într-un domeniu conex. Care nu-i place. A ieșit dintr-o căsnicie, acum e în alta. Care nu-i place. Simte că ceva trebuie „să se schimbe”. Nu știe nici ce și nici cum. Știe unde ar vrea să ajungă: să se simtă împlinită.
„Vreau să fiu mai organizată. Poți să-mi sugerezi ce să fac?”
Petru ca terapeutul să ajungă să formuleze sugestii de acțiune, e nevoie să parcurgă, împreună cu clientul, etape de cunoaștere. Le-am parcurs greoi. Anca avea nevoie de ceva palpabil și imediat. Am încercat o cale mixtă. I-am oferit un model de jurnal zilnic pe care să-l ajusteze conform nevoilor ei. În paralel am mers cu explorarea de care aveam și eu nevoie pentru a-i descoperi mecanismele și blocajele.
Aproape fiecare sesiune de terapie stătea sub semnul: „dă-mi ceva de făcut”. Am înțeles că aceasta putea fi calea pe care să ajung la Anca. M-am conformat. La finalul fiecărei întâlniri, Anca pleca foarte mulțumită.
Numai că se întorcea, la următoarea sesiune de terapie, foarte nemulțumită.
– Nu cred că va funcționa ce mi-ai sugerat.
– Nu va funcționa sau nu a funcționat?
– Nu cred că va funcționa. M-am uitat puțin peste structura jurnalului. Nu mi se potrivește.
– Hai să-l modificăm după cum simți. Nu are o structură fixă.
Și îl modificam. Și Anca pleca mulțumită. Bucla se repeta. Până într-o dimineață. Urma să ne vedem ca de obicei la ora 08:00. La ora 07:30 am primit un mesaj. Îmi spunea că nu se simte bine și că nu poate ajunge. Am înțeles, se poate întâmpla oricui. A adăugat, însă, acestui mesaj un altul. Cum că nu simte că terapia funcționează și că încheiem colaborarea. Dincolo de modul în care a ales să încheiem, am înțeles și asta. Aveam doar nevoie să știu ce anume nu a funcționat. Nici una dintre direcțiile de acțiune nu i se potriveau, spunea. Am întrebat-o care dintre rezultatele acțiunilor ei nu o satisfăceau. Nu a răspuns. Pentru că nu existaseră acțiuni. Așadar, nici rezultate.
Am reluat notițele pe care le făcusem ca să îmi dau seama unde am rupt relația terapeutică. Și m-am uitat mai ales la ultima variantă dintre cele patru modificări pe care le făcusem, împreună cu Anca, jurnalului zilnic de acțiune:
Data:
Starea generală (1–10):
Gând dominant al zilei:1. Acțiunea principală de azi:
Ce pas concret am făcut astăzi pentru a-mi explora direcția profesională?
(ex.: am citit despre o profesie, am vorbit cu cineva din domeniu, am făcut un exercițiu de autocunoaștere, am aplicat la un job, mi-am revizuit CV-ul, etc.)2. Ce am descoperit despre mine pe parcursul acțiunii de azi:
Ce mi-a atras atenția? Ce mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut?3. Emoții observate:
Ce am simțit în timpul activității? (curiozitate, teamă, entuziasm, confuzie etc.)4. Un lucru mic pe care îl înțeleg mai bine despre viitorul meu:
O idee sau claritate apărută astăzi. (dacă a apărut)5. Următorul pas mic (pentru mâine):
O acțiune simplă și realizabilă.
Am comparat-o cu cele anterioare. Și mi-am dat seama unde am greșit. Am intrat în bucla Ancăi. Am căutat forma ideală a unui jurnal, ignorând fondul problemei: rezistența la schimbare. Chiar la schimbarea declarată.
În realitate, psihoterapia integrativă nu este magie
Psihoterapia creează un spațiu sigur de reflecție, înțelegere și explorare. Acolo se clarifică tipare, se înțeleg emoții, se descoperă mecanisme care până atunci au funcționat de la sine, fără să înțelegem ce le activează. Este locul în care se construiesc instrumente: perspective noi, strategii de reglare emoțională, moduri diferite de a răspunde situațiilor de viață.
Numai că aceste instrumente nu funcționează singure, așa, de capul lor.
Schimbarea apare atunci când ele sunt testate în viața reală.
A asculta explicații despre cum funcționează mintea sau despre cum se pot schimba anumite comportamente este util. La fel și cititul de cărți de psihologie sau ascultarea de podcasturi inspiraționale. Toate acestea pot deschide perspective și pot aprinde motivația pentru schimbare.
Însă ele nu sunt schimbarea în sine.
Schimbarea apare în momentul în care ideile devin acțiuni. În momentul în care clientul încearcă, experimentează, greșește, ajustează și încearcă din nou. Când sugestiile de lucru din terapie rămân doar notițe într-un carnet sau idei interesante într-o conversație, lucrurile din viața de zi cu zi tind să rămână exact așa cum au fost.
Și, inevitabil, apare nemulțumirea.
Este un pic ca în banc:
„De o lună am abonament la sală și nu am slăbit niciun gram. Mâine mă duc până acolo să văd ce se întâmplă.”
Participarea la ședințe de psihoterapie este doar o parte a procesului. Cealaltă parte — esențială — se întâmplă în viața de zi cu zi: în relații, în decizii, în felul în care alegem să răspundem diverselor situații.
Cabinetul de terapie este, în esență, un laborator. Un spațiu în care se construiesc instrumente. Dar ele capătă sens atunci când sunt folosite în viața de dincolo de cabinet.
Altfel, ședințele de psihoterapie riscă să rămână niște spații goale de sens — conversații interesante care nu ajung să producă transformarea dorită.
Psihoterapia integrativă nu promite miracole. În schimb, oferă ceva mult mai valoros: un proces de schimbare conștientă, în care terapeutul și clientul lucrează împreună.
Iar partea cea mai importantă a acestui proces începe după ce se închide ușa cabinetului.
